XCO #6 – Resita, over and out

7 Oct

A venit și rândul ultimei etape din acest sezon al Cupei României de Mountain Bike XCO – etapa a 6-a a fost la Reșița. O locație nu foarte aproape de noi, dar am ales s-o ducem până la capăt, odată ce am început și am sacrificat atâtea pentru a concura.

Anul trecut, experiența din Banat a fost una rece și plină de noroi. Prognoza meteo nu arăta încurajator nici de această dată. Împreună cu Sebi ajungem sâmbătă în jurul orei 4 și, după ce ne cazăm, o luăm din loc și mergem să vedem traseul. În mare mi-l aduceam aminte de la ediția anterioară, dar nu puteam să luăm startul fără să știm despre ce e vorba. Noroiul era decent, deși plouase mult. Foarte mult.

Am ales să merg pe Scalpel-HT din mai multe motive:

  • Nu voiam ca acest sezon de MTB să se încheie fără să mă dau cu hardtail-ul măcar la o cursă.
  • Dacă era noroiul ca anul trecut, mi-era mai simplu (a se citi mai ieftin) service-ul de după.
  • Traseul putea fi parcurs liniștit și cu acest tip de bicicletă.

Am ales să merg pe o combinație de anvelope Schwalbe Racing Ray și Racing Ralph de 2.35 cu inserții PTN pe roata spate (pentru un plus de protecție), în cazul în care pietrele aveau planuri nărăvașe în timpul cursei.


Ședința tehnică și timpii de concurs

După recunoaștere, am fost pe fugă spre ședința tehnică, care a început de fapt cu aproape o oră întârziere (din motive încă necunoscute nouă). Totul a fost bine și frumos până când am ajuns la subiectul referitor la timpii de concurs, unde regulamentul Cupei, punctul 12.3, ne zicea că trebuie să concurăm între 50 și 60 de minute, iar organizatorul voia să facem 5 tururi, adică … aproximativ 1h40.

A fost o discuție relativ aprinsă, unde deși toți cei interesați de cupă, veniți din toate colțurile țării, am încercat să ne spunem punctul de vedere, răspunsul sec a fost „da, aveți dreptate, dar oricum facem cum vrem noi, că suntem organizatori, iar voi (deși cred că se referea la mine mai precis) nu reprezentați niciun etalon în acest sport”. Da, fix asta fost exprimarea.

Personal, fără să jignesc, comisia de arbitri mi s-a părut depășită de situație și toată situația a rămas în aer, anunțând mai târziu pe social media că s-a redus totuși numărul la 4 tururi. Trecem peste.


Cursa și constanța

Foto: Patrick Becheru

Am ajuns la start, am pornit, dar picioarele n-au vrut să asculte. Nici nu puteam să-mi ridic pulsul la o valoare care să-mi dea un ritm bun de concurs astfel încât să pot fi un etalon. Am lăsat-o să meargă în ritmul pe care corpul mi l-a dictat și am încercat să mă bucur că am reușit să bifez toate etapele și că sunt aici, făcând ce-mi place. Traseul este unul frumos, singurul lucru care ar trebui îmbunătățit fiind lățimea lui. Zonele de singletrail sunt prea lungi, iar începând cu a doua tură, am ajuns oameni pe care i-am depășit greu pentru că pur și simplu nu aveau unde să se tragă, pierzând uneori și 15-20 de secunde. Nu m-am agitat foarte tare datorită felului cum am mers, dar poate fi o idee de luat în calcul.

Terminând pe locul 2 am avut semi-surpriza: să câștig a doua oară consecutiv Cupa României de XCO. Toate acestea s-au întâmplat pentru că Ciprian, deși a câștigat tot până acum, a lipsit la două etape, astfel am luat eu generalul fără nicio victorie.

Nu pot să nu mă bucur de titlu, datorită faptului că am avut constanță, dar știu că alții au fost mai puternici și trebuie să muncesc, iar planetele să se așeze în continuare cumva ca să pot avea rezultate notabile pe viitor.

Foto: Patrick Becheru

Feedback și Mulțumiri

Premierea s-a lăsat și ea așteptată la Reșița, dar așa am reușit să mai schimb idei cu oameni pe care nu-i văd foarte des.

Celor din organizare vreau să le felicit eforturile, nu-i ușor, știu, dar în același timp să plece urechea și la cei care vin, mai ales de departe și foarte departe, pentru că dacă această cursă n-ar fi fost etapă de Cupă, numărul participanților ar fi fost înjumătățit. Pentru orice alt feedback sunt aici și-s deschis să-mi spun părerea, dacă cred că aduce un plus pe viitor. Sau poate se ia în calcul o altă locație, mai ușor accesibilă concurenților, unde să nu ne rupem mașina pe offroad până la traseu? Nu știu, zic și eu…

În final, dar nu în cele din urmă, vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine: familiei, sponsorilor, celor de pe margine și vouă, cititorilor. Fara voi, aceasta reteta n-ar fi fost completa.

Cupa României de Mountain Bike XCO a numărat 6 etape, cu 5670 de km conduși și peste 50 de ore petrecute la volanul mașinii pentru a ajunge la curse. Acest lucru cred că ar trebui să spună foarte multe despre nivelul cu care practic acest sport, fără a lua în calcul antrenamentele făcute în cei 23 de ani de când am luat startul la prima cursă.

Nu iau nicio pauză, pentru că în două săptămâni începe Cupa României de Ciclocross, cu etapa de la Florești. Acel Florești din Prahova, la Domeniul Cantacuzino, unde sper să fac o figură bună, evident.

Până atunci, sănătate, Vlad

No comments yet

Leave a Reply