XCO #5 – Campulung (foarte lung)

Când e anunțată Cupa Națională de XCO și văd că pe listă e și MTB Academy Cup la Câmpulung, mă ia oarecum groaza. În mare parte datorită dificultății drumului până acolo. Chiar dacă sunt doar aproximativ 350 de km și ar putea fi parcurși foarte ușor, toată această lejeritate se termină după Sibiu, la ieșirea de pe autostradă și intrarea pe Valea Oltului. Dacă apuci să treci și o iei spre Curtea de Argeș și Câmpulung e și mai nasol: drumurile alea nu cred că au fost modernizate din anii ’90. Horror e puțin spus.

Am plecat de vineri dimineață cu Sebi. După informațiile primite legate de drum, tot Valea Oltului era cea mai potrivită soluție, pentru că și pe Moeciu se lucrează și cozile sunt interminabile. Cu o pauză de stat în blocaj de aproximativ 20 de minute, poate puțin peste, și aproximativ 6 ore și 15 minute de condus, ajungem la traseu.

Ne schimbăm, ne urcăm pe biciclete și facem recunoașterea. Traseul îl știam și chiar dacă e tehnic nu e favoritul meu, deoarece e mult prea îngust pe coborâri, făcând depășirile imposibile în 99% din cazuri + unele caracteristici care poate își au logica la ciclocross, nu la MTB, dar să trecem peste.

A fost o competiție aglomerată, poate prea aglomerată: Cupa Națională de XCO, Campionatul Balcanic, Campionatul Național de XCO de Copii, asta doar pentru ziua de sâmbătă, pentru că duminică, la Maraton, nu am mai stat să bifăm.

Am avut startul, ca niciodată, la ora 8:30, un lucru oarecum neobișnuit pentru noi. Ne-am adaptat și trezirea a fost la 5:30 ca să reușim să mâncăm liniștiți și la timp. Am ajuns la traseu pentru încălzire, unde în loc de roller am decis să mă duc o tură pe traseu. Toate păreau în regulă. Mă simțeam pregătit, după ultimele săptămâni de antrenamente, gata să dau totul pentru victorie. La 8:30 fix pleacă cadeții (băieții și fetele), iar după 3 minute plecăm noi. Speram să nu-i prindem pe fete chiar pe coborâre, pentru că era nasol. Ajung la prima zonă tehnică unde, spre surprinderea mea, pierd controlul bicicletei și mă izbesc frontal de un copac (noroc că era protejat de saltea). Încerc să văd dacă sunt ok, verific și bicicleta. Se mișcase pipa și nu o puteam întoarce în poziția inițială, iar scule nu aveam la mine. Mă urc pe bike, îi dau bice sperând să ajung cât mai repede la zona tehnică. Acolo primesc din nou ajutorul celor de la Mediaș, cărora vreau să le mulțumesc, după care începe o cursă de urmărire.

Știam că nu am nimic de pierdut, dar văzând că încep să depășesc rideri, prind curaj. La intrarea în ultimul tur îl văd pe contracandidatul la prima poziție, Ionel Duță, îl ajung și-l depășesc. Simțeam că o pot duce până la final. Iau un avans, dar pe ultima coborâre, pe o bucată de iarbă udă, pierd din nou controlul și mă lovesc tare de pământ. Până să mă dezmeticesc, Ionel mă ajunsese și era în fața mea. Mă urc pe bike, trag cât pot, dar era prea mult deja. N-am mai putut face nimic. Nimic, nimic.

Termin așadar pe doi, fără victorie în actuala stagiune a Cupei României de XCO. Dar depinde cum o vezi. Dacă e să mă uit la partea goală a paharului, e frustrant să nu vină rezultatul pentru care am muncit, dar partea plină e că sunt întreg, fără fracturi (gândindu-mă că un concurent turc, cu o zi înainte, a ajuns la spital cu triplă fractură de bazin, lovindu-se de același copac). Rămân în final și la general pe locul al doilea și mă uit spre ultima etapă de la Reșița, după care urmează trecerea destul de rapidă la sezonul de ciclocross.

În schimb, acest incident mă face să mă gândesc mai mult la traseele din ziua de azi. Înțeleg că trebuie să fie tehnice și grele, dar în același timp ar trebui să asigure o oarecare siguranță a sportivilor, mai ales când zonele de ocolire, așa-zisele zone B sau chicken line, sunt la fel de dificile și fiind practic doar o altă variantă. Dacă la căzătură aveam pe cineva în spate, el pur și simplu nu avea pe unde trece și riscul de a cădea și a se accidenta, involuntar, era uriaș. Aceste gânduri ar trebui să vină și organizatorilor de evenimente, pentru că una e să poți face zonele tehnice în condiții de calm și alta e în regim de cursă, după un număr de ture, unde intervine oboseala și ceilalți factori.

Să ne auzim cu bine. Sănătate, Vlad

P.S. Până vin pozele de anul ăsta, pun doar de la podium, găsită pe pagina de FB a FRC, evident trasă de Traian Olinici.