Campionatul National de Mountain Bike

O poveste de la Campionatul de Mountain Bike

Această postare a fost planificată mai demult, dar imediat după cursă am făcut bagajele și am plecat cu toată familia în vacanță. E mai lungă, așa că luați-vă un pahar de apă lângă voi.

Așadar, să vă povestesc cum a fost la Campionatele Naționale de Mountain Bike din acest an, unde am mers atât la XCC (Short Track) cât și la XCO (Cross Country Olympic). Aceste două curse, în special cea de XCO, au fost în vârful piramidei în ceea ce privește pregătirea și importanța lor. Am spus-o și o repet: am făcut sacrificii mari pentru a fi în cea mai bună formă a mea, mi-am dat silința, cunoașterea și priceperea, și am suferit ca să iasă totul cât mai bine.

Revenirea pe podium după 16 ani

Deși am tot câștigat de-a lungul anilor curse și cupe și am urcat pe podium la Campionatele de Ciclocros, dar ultima mea medalie la un Campionat Național de XCO a fost acum… 16 ani, când eram la categoria U23. De 23 de ani visez și muncesc pentru un titlu de Campion Național și încă mi-l doresc.

Întotdeauna am prins generații de sportivi foarte buni care mi-au dat de furcă în a atinge acest obiectiv și pentru asta vreau să le mulțumesc, pentru că știu că fără această concurență, succesul nu ar fi avut aceeași valoare. E posibil să nu-mi ating niciodată acest obiectiv, dar cât voi mai avea putere, voi mai încerca.

Aclimatizarea și traseul de la Păltiniș

Să revenim la ediția din acest an care a avut loc la Păltiniș, pe deja clasicul traseu de la Arena Platos, unde Tudi Oprea a organizat atâția ani la rând Triada MTB. Știam deja traseul și îmi place, mai ales a doua parte din pădure, unde mă simțeam în largul meu, în special la vale.

I-am luat pe ai mei de miercuri la amiază și pe somnul de după-amiază al copiilor, am pornit spre Păltiniș. Ideea a fost să mă aclimatizez cât pot, stațiunea fiind situată la 1440m. Chiar dacă în ultima lună am încercat să-mi fac antrenamentele la temperaturi cât mai ridicate, pentru a compensa, dar știam că nimic nu se compară cu faptul că ești la locație cât mai devreme posibil. Mi-am dorit inițial un cantonament înainte, dar cu răcelile copiilor și vacanța lor de vară nu s-au aliniat planetele. Eh, se putea și mai rău.

Ajunși acolo, am despachetat tot din mașină și am sărit pe bicicletă să iau pulsul traseului. Joi și vineri am făcut doar ieșiri pe traseu, inclusiv cu Felix pe traseele de bike din zonă. S-a văzut că a progresat enorm față de anul trecut, nu doar la vale, ci și la deal. A parcurs și el tot traseul de XCO, cu mici excepții la dropuri, unde a luat-o pe lângă. N-am vrut să-l forțez, deși știam că ar putea (cu mici emoții) să le treacă. Faptul că spitalul cel mai apropiat era la 40 de km m-a făcut să lăsăm asta pentru anul viitor. Nu doar eu eram foarte mândru, ci și el era bucuros că se descurcă pe traseul „oamenilor mari”.

Cursa de XCC: un bronz transformat în argint

Ziua de sâmbătă a fost dedicată XCC-ului. Era o bucată de 1km din traseul de XCO, cu o urcare progresivă și dureroasă până la final, o coborâre cu două porțiuni mai dificile și în total 25 de minute de sprint. Cu 50 de metri diferență de nivel pe tur, mi s-a părut cam multă urcare pentru gustul meu, dar asta nu a însemnat că n-am dat totul.

Am pornit tare din start pentru a evita eventuale ambuteiaje sau căzături. Apoi, pe prima urcare, mi-am setat ritmul, puțin peste cât eram obișnuit, pentru că la concurs trebuie să dai totul. În fața mea era Ciprian Comișan, Campionul Național en-titre, care forța de fiecare dată. Mă chinuiam să nu mă rup de el, menținând o distanță constantă de 10-20 de secunde. La vale cred că am mers decent de tare, dar într-o relativă siguranță. Mi-am menținut locul 2 până la final, terminând aproape de Ciprian, dar totuși fără nicio șansă de a lupta pentru medalia de aur. Am fost sleit de puteri. Mi-am îmbunătățit totuși bronzul de anul trecut de la Cheile Grădiștei.

Am luat un prânz bun și m-am odihnit, după care am ieșit la o tură de relaxare cu Felix ca să se destindă și el și să-mi revin și eu un pic, să-mi „clătesc” emoțiile pe care le aveam pentru marea cursă.

XCO-ul: cursa visului și medalia de bronz

Pentru cursa de duminică, adică XCO-ul am făcut totul cum am știut eu mai bine, pentru a fi cât mai pregătit pentru cursă. Am avut și sprijinul familiei, unde Felix și Simona mă așteptau în zona de alimentare, pregătiți să mă ajute cu orice am nevoie. M-am simțit ca un profesionist, comparând cu cursele unde-mi lăs bidoanele pe un scaun pliabil și mă servesc singur.

Am încercat să-mi canalizez emoțiile și să fac ce pot eu mai bine. Am luat același start tare, după care mi-am reglat ritmul, gândindu-mă că am puțin peste o oră să-mi fac cursa și să am răbdare. Am început să depășesc pe cei care au tras tare pe prima urcare și-mi plăcea cum mergeam. Eram concentrat și toate-mi ieșeau. Bicicleta mergea excelent și n-am mai avut probleme tehnice.

Am ajuns pe locul 3 și am tras cât am putut să recuperez. N-am cedat nimic nici în ultimul tur, pentru că știu că o cursă se termină când treci linia de final și orice se poate întâmpla. Orice. Bronzul totuși nu e aurul și tricoul de campion visat, fiind luate de Paul Muntean, urmat de Ciprian Comișan, apoi de mine. Am fost atât de aproape de ei și totuși atât de departe.

Și mă gândesc că am luat o medalie la Campionatul Național de XCO după 16 ani. Mă gândesc că am avut cea mai bună cursă a sezonului și toate au mers bine. Sunt recunoscător.

O creștere a nivelului și o privire spre viitor

Nu cred că ar fi fost posibil acest lucru fără tot sprijinul pe care l-am avut din partea familiei, sponsorilor, prietenilor, a concurenței cu adversarii mei, dar și a celor de pe margine care m-au încurajat cu atâta ardoare. Mi-am adus aminte de gălăgia din Cupele Mondiale. Multumesc si echipei Singletrack Racing care crește natural și frumos.

Acum doi ani, cu timpii de acum aș fi terminat primul, ceea ce înseamnă că nivelul a crescut semnificativ. Iar eu nu întineresc și cu fiecare an care trece apar noi și noi provocări.

Așadar, încă o dată mulțumesc tuturor. Am revenit și noi din vacanța la mare, unde a fost vorba doar despre odihnă și joacă cu copiii. Nimic altceva.

Pregătesc ultima parte a sezonului de MTB, unde pe listă sunt etapele din Cupa României de la Câmpulung și Reșița, plus încă câteva curse de pregătire. Vedem.

Până la o nouă relatare, sănătate.

Vlad

Multumesc din suflet fotografiilor Traian O. și Tibi H. pentru amintirile surprinse.